Apelul supraviețuitorilor din Colectiv, înainte de alegeri. „Mergi la vot! Nu-i lăsa pe alții să aleagă pentru tine!”

Publicat: 07/12/2016, 17:03

„Înainte de Colectiv, nu mergeam la vot eram o persoană care se pregătea să emigreze, voiam un job, voiam drepturi, voiam niște reglementări așa cum se întâmplă în străinătate, știam că la noi nu vor fi prea curând. Acum sunt convinsă că, dacă vom lua măsuri împreună, se poate. Putem face și din România o țară așa cum ne-o dorim”, spune Tedy Ursuleanu.

„Vreau să schimb ceva, să nu-mi mai fie frică să ies din casă. Vreau ca fiul meu să nu treacă prin ce am trecut noi”, afirmă și Cătălin Scânteie.

„Nu vreau ca ce ni s-a întâmplat nouă să se fi întâmplat degeaba”, spune și Sorin Lazăr.

„Pentru mine câteva secunde au fost diferența dintre viașă și moarte, la alegeri, câteva voturi trebuie să conteze enorm. Nu-i lăsa pe alții să aleagă pentru tine”, este apelul lui Cătălin Grădinariu.

Peste 6.500 de candidați se luptă să câștige unul dintre cele 466 de locuri de parlamentari la alegerile din 11 decembrie.

Alegerile parlamentare din 11 decembrie marchează nu numai revenirea la votul pe listă, dar și înființarea mai multor secții de votare în străinătate, ca urmare a tensiunilor de la alegerile prezidențiale din anul 2014 unde românii din diaspora au stat la coadă ore în șir pentru a-și putea exercita dreptul de vot.

Guvernul a propus AEP să înființeze 417 sectii de votare în străinătate, cu 123 mai multe decât la alegerile prezidențiale din 2014.
Guvernul va cheltui pentru organizarea alegerilor parlamentare 227,7 milioane lei, fondurile fiind prevăzute în bugetele Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Ministerului Afacerilor Externe (MAE), Autorității Electorale Permanente (AEP), Serviciului Român de Telecomunicații (STS), Institutului Național de Statistică (INS).
Acesta va fi prima dată când activitatea în secțiile de votare va fi înregistrată audio-video, neîntrerupt, după ora 21.00, de când se închid secțiile și până ce toți membrii acestei părăsesc localul. Întregistrarea va fi făcută de operatorul de calculator, dintr-un punct fix.
Partidele care au depus la Biroul Electoral Central liste de susținători la nivel național sunt: Partidul Național Liberal, Uniunea Democrată Maghiară din România, Partidul Social Democrat,Partidul Mișcarea Populară, Partidul Alianța Liberalilor și Democraților, Partidul România Unită, Alianța Noastră România, Partidul Uniunea Salvați România, Partidul Socialist Român, Partidul România Mare, Partidul Ecologist Român.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani. Artistul a avut tot mai multe probleme...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Adriana Bahmuțeanu și George Restivan sunt ÎMPREUNĂ! Când a venit el pe furiș, în România:...
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era...
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
S-a stins unul dintre cei mai iubiți cântăreți din România. Ar fi avut concert chiar...
Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani: A fost bolnav, dar nu dădea semne...
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A murit Gabriel Cotabiță! Celebrul artist avea 69 de ani
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Putem preveni ridurile dacă injectăm botox de la 20 de ani?